Batranul, astazi, adunator de frumuseti tonice sau consolatoare, in atelierul de pe strada Domnita Anastasia, face parte dintre acei alesi ai meseriei pentru care pictura este un cuvant ce nu se poate pronunta decit ridicat in picioare si cu fruntea descoperita, cu sentimentul de a fi nu atat autor al unei opere cat partas la o opera vasta.
Identitatea stilistica a picturii lui George Stefanescu ar putea fi cautata prin raportare la un neoprimitivism al senzatiei, al emotiei si, deopotriva, al formularilor plastice. Este matca in care se intalnesc pentru el, lectia intemeietorilor de modernitate (Gauguin, Van Gogh) si formulele vizuale de postbizantinism rusticizat oferite de pictura taraneasca pe sticla.
In acelasi timp, insa, tendinta catre o exprimare frust esentializata e concurata de o tendinta contrara, aceea a rafinamentului cautat cu buna stiinta in minuirea si orchestrarea mijloacelor de expresie picturala. Pe de o parte, deci, elementaritati de forma-culoare si insemne arhetipale, iar pe de alta, subtile pretiozitati de materie si gratie savanta a ductului liniar.
Identitatea stilistica a picturii lui George Stefanescu ar putea fi cautata prin raportare la un neoprimitivism al senzatiei, al emotiei si, deopotriva, al formularilor plastice. Este matca in care se intalnesc pentru el, lectia intemeietorilor de modernitate (Gauguin, Van Gogh) si formulele vizuale de postbizantinism rusticizat oferite de pictura taraneasca pe sticla.
In acelasi timp, insa, tendinta catre o exprimare frust esentializata e concurata de o tendinta contrara, aceea a rafinamentului cautat cu buna stiinta in minuirea si orchestrarea mijloacelor de expresie picturala. Pe de o parte, deci, elementaritati de forma-culoare si insemne arhetipale, iar pe de alta, subtile pretiozitati de materie si gratie savanta a ductului liniar.
Apropiatii pictorului, critici care i-au salutat destul de numeroasele expozitii din ultimii 20 de ani si, mai nou, studiul introductiv la monografia pe care i-a dedicat-o editura Meridiane (1987) remarca, la unison, simplitatea senina, calmul jovial si temperanta unei firi de artist, care au facut ca exuberanta exprimarii sa nu fie niciodata excesiva.
Daca omul exprima o blinda interiorizare meditativa, iar pictura sa, o vigoare nedezmintita si un vitalism disimuland frenezii bahice, raportul acesta nu este unul de contradictie, ci mai degraba de compensatie. In tablouri precumpanesc culorile stimulative, rosu, verde, galben, impreuna cu care, in orchestratii plenare, vin sa "cante" si celelalte componente ale spectrului cromatic.
Raportarile lor pe suprafata nu asculata atit de criteriile purei vizualitati, cit de cerintele unui lirism al sonoritatilor emotionale. La fel, sectorierea prin linii a cimpului compozitional nu se supune rationalizarii geometrice in scheme constructive, ci unei ritmari libere care asociaza formele, asemenea culorilor, dupa similitudini si complementaritati.
Tusele, ordonate rabdator si distribuite ordonat, "tes" suprafata picturala, conferindu-i o materialitate bogat nuantata intre rugozitati de scoarta si luciri de ceramica. Este ca si cum albul initial al panzei, resimtit nu ga bogatie de virtualitati ci ca pustietate angoasanta, ar trebui ocupat in intregime si transformat in obiect-tablou, securizant.
George Stefanescu face parte dintre acei pictori care mai cred in frumusetea petei de culoare si pentru care tabloul trebuie sa aiba un efect binefacator asupra ochilor, sufletului si mintii celui care-l contempla. Compozitiile sale, intotdeauna bine "nutrite" pictural si indelung lucrate, sunt tablouri si pentru faptul ca aspectul lor obiectual, menit sa conserve imaginea-emotie, e ingrijit pus la punct si menit sa concure la acest efect al superioarei delectari. Arta pictorului este, printre altele, si aceea a bunei ispitiri: tabloul trebuie sa te cheme.
